Cheile Bicazului reprezintă una din cele mai atrăgătoare zone turistice ale țării. Situate în partea centrală a Munților Hășmaș, aparținând Carpatilor Orientali, și fiind delimitate la nord și nord-vest de Suhardul Mare (1506 m) și la sud-est de Suhardul Mic (1352 m), fac legătura intre județele Neamț și Harghita. Cheile, cu o lungime de 8 km, ce se întind intre stațiunea Lacu Roșu și satul Bicazul Ardelean, sunt formate de răul Bicaz și afluenții săi (din care cel mai important este Bicajelul) și leagă Transilvania de Moldova.

Zona este străbătută de drumul transcarpatic DN 12C ce leagă orașul Gheorgheni de Bicaz.
Cheile Bicazului fac parte din Parcul National Cheile Bicazului – Hășmaș ce are ca arii protejate: Lacul Roșu, Cheile Bicazului, Cheile Sugaului, Hășmașul Mare – Piatra Singuratică și Hășmașul Negru.

Tot drumul din Cheile Bicazului este format de serpentine de o frumusețe deosebită. Pereții de calcar ai stăncilor ascund peșteri de o deosebită frumusețe (Peștera Neagră, Peștera Cascada) și avene (Licas, Avenul cu Trei Intrări). Toate micile cursuri de apă afluente Bicazului fac la rândul lor alte chei cum ar fi: Cheile Laposului, Cheile Sugaului, Cheile Bicajelului.
Pe parcurs se pot admira Piatra Altarului – un masiv stâncos de 1120 m altitudine, masivele stâncoase Piatra Pinteștilor (847 m) și Piatra Arșiței (835 m). Printre alte stănci mai deosebite din zonă amintim Piatra Surducului, Poarta de Piatră și Polițele Bardosului.

Cheile s-au format prin erodarea calcarelor mezozoice mai puțin dure. Asocierea tipurilor de roci diferit colorate și variate ca formă și alcătuire, întâlnite pe traseul Bicazu Ardelean – Lacu Roșu, face că imensa despicătură a văii Bicazului să constituie unul din cele mai remarcabile trasee turistice din Carpați. Cheile sunt străjuite de culmile: Ucigașul, Piatra Altarului (Turnul Bardosului), Suhard. Pe unele stănci există trasee pentru practicarea alpinismului.

Aici s-au identificat și cele mai multe trasee alpine, deci să nu ne mire alpiniștii sportivi, adesea atârnați deasupra drumului că niste păienjeni colorați ai văzduhului.

Bicaz Chei prezintă interes turistic datorită elementelor de arhitectură populară tradiţională, ocupaţii, meşteşuguri artistice, obiceiuri locale de străveche tradiţie. Manifestarea este dedicată zilei comunei Bicaz Chei, zi ce marchează plecarea oilor la munte. La manifestare au luat parte solişti şi formaţii de muzică populară, buciumaşi, rapsozi din zonă. A participat şi Ansamblul folcloric “Floricică de la Munte”.

Urcatul oilor, sus pe munte, la stână, este o sărbătoare pastorală încă de pe vremea dacilor, care se organizează în prima duminică a lunii mai a fiecarui an, odată cu formarea stânelor. Este momentul pentru întâiul muls al oilor când se înscriu drepturile fiecărei părţi (ciobani – proprietari) din produsele rezultate. Totodată sunt reparate stânele vechi şi se organizează de către participanţi, conform tradiţiei, o adevărată sărbătoare pastorală. După cum se cunoaşte la Bicaz-Chei s-a înrădăcinat din vechime această sărbătoare care s-a suprapus peste sărbătoarea de Armindeni dedicată zeului vegetaţiei, socotit şi protectorul vitelor si holdelor. Comuna are peste 5000 de oi, care vor urca la păşunat spre înălţimi ce trec de 1200 de metri.

Începutul lunii octombrie are, pentru locuitorii comunelor de pe Valea Bicazului, o semnificație aparte. Este perioada când ciobanii coboară cu oile din munți, încheind sezonul de păstorit, și vin să dea sama în fața proprietarilor de animale pentru toate câte au făcut pe parcursul anului.

Acest moment, cunoscut sub numele de „sâmbra oilor”, are, mai ales pentru locuitorii comunei Bicaz Chei, o conotație deosebită.

Aici, mai mult decât în orice altă zonă, acestei manifestări i se acordă o importanță aparte, fiind o tradiție ce se păstrează, la fel de puternică, de la an la an.

Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş cuprinde păduri de molid ( molidişuri pure – 95 %) , păduri de răşinoase cu fag , care îmbracă versanţii masivului, pajişti montane întinse, vîrfuri cu vegetaţie subalpină, stâncării cu vegetaţie specifică , multe rarităţi floristice şi endemite .
Specific acestei zone este endemitul local Astragalus pseudopurpureus (cosacii bicăjeni).

Sunt întâlnite şi numeroase specii rare, dintre care menţionăm: Juniperus sabina ( cetina de negi ), Ajuga pyramidalis, Silene zawadzkii, Waldsteinia geoides şi Daphne cneorum ( tămâiţa ) .
O mare importanţă ştiinţifică prezintă şi speciile de plante ocrotite declarate monumente ale naturii : papucul-doamnei (Cypripedium calceolus), floarea de colţ (Leontopodium alpinum), sângele-voinicului (Nigritella rubra), tisa (Taxus baccata) etc.

Fauna parcului este deosebit de bogată în specii rare şi periclitate, cât şi în alte specii caracteristice zonei montane.
Enumerăm căteva specii rare şi ocrotite, care sunt verigi importante într-o reţea trofică bogată, ce denotă un ecosistem încă echilibrat : lepidopterele Parnassius apollo, Polygonia alba, amfibieni şi reptile ca broasca cu burta galbenă (Bombina variegata), broasca mare de lac (Rana ridibunda), tritonul de munte (Triturus alpestris), tritonul carpatic (Triturus montandoni), tritonul cu creastă (Triturus cristatus), salamandra (Salamandra salamandra) , broasca râioasă (Bufo bufo), broasca roşie de munte (Rana temporaria), şopârla de munte (Lacerta vivipara) , vipera comună (Vipera berus) , şarpele de alun (Coronella austriaca), păsări ca fluturaşul de stâncă (Tichodroma muraria) , ciocănitoarea de munte (Picoides tridactylus), presura de munte (Emberiza cia), corbul (Corvus corax), cocoşul de munte (Tetrao urogallus), huhurezul mare (Strix uralensis), acvila de munte (Aquila chrysaetos) şi mamifere, cerbul carpatin (Cervus elaphus), capra neagră (Rupicapra rupicapra), ursul (Ursus arctos), râsul (Lynx lynx), lupul (Canis lupus).